Polițiștii sătmăreni au fost implicați în destructurarea unei rețele de trafic de droguri și capturarea a zeci de kilograme

Polițiștii sătmăreni au fost implicați în destructurarea unei rețele de trafic de droguri și capturarea a zeci de kilograme

La datele de 21 și 23 noiembrie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – au dispus reținerea a 4 inculpați, cu vârstele cuprinse între 20 și 49 de ani, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și complicitate la trafic de droguri de risc. Primele măsuri au fost luate în ziua de 21.11.2025, după prinderea în flagrant a trei dintre inculpați, în localitatea Vârfu Câmpului, județul Botoșani,  în timp ce transportau 3 trolere în care se aflau aproximativ 31 kilograme canabis.  Această cantitate de drog de risc destinată comercializării a fost ridicată anterior de inculpați, de la un punct de lucru al unei societății de transport internațional.

Din materialul probator administrat a reieșit că, un alt inculpat, în vârstă de 49 de ani, destinatarul substanțele interzise, s-a aflat în zona de preluare a genților ce conțineau drogul de risc și a supravegheat transportul,  din autoturismul său, până la momentul intervenției polițiștilor, când a reușit să fugă și pentru scurt timp să se sustragă urmăririi penale.

În ziua de 22.11.2025, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Botoșani a dispus arestarea preventivă a doi dintre inculpații reținuți și măsura controlului judiciar față de un alt inculpat. Astăzi, procurorii DIICOT  – Biroul Teritorial Botoșani urmează să sesizeze instanța cu propunerea de  arestare  preventivă a inculpatului reținut ieri. Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani și Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul B.C.C.O. Alba-Iulia, B.C.C.O. Târgu Mureș, S.C.C.O. Covasna, S.C.C.O. Bistrița Năsăud, S.C.C.O. Satu Mare, Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani - Serviciul Criminalistic, Inspectoratului de Poliție Județean Suceava - Serviciul Acțiuni Speciale, al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani și al polițiștilor de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației - Sectorul Poliției de Frontieră Petea.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Distribuie: