Ce spune poliția despre accidentul de la One More - șoferul era mort de beat

Ce spune poliția despre accidentul de la One More - șoferul era mort de beat

Un accident de circulație cu mai multe autoturisme avariate a avut loc seara trecută la coborârea de pe Podul Transilvania spre Drumul Botizului. Un șofer a ieșit cu mașina de pe carosabil și a intrat în plin în trei autoturisme parcate în fața sălii de sport One More.

La cererea www.presasm.ro cei de la IPJ Satu Mare au transmis:

„La data de 29 noiembrie a.c, în jurul orei 21:00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier la coborârea de pe Podul Transilvania, din municipiul Satu Mare.

Potrivit oamenilor legii, șoferul în vârstă de 38 de ani a pierdut controlul volanului, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum.

Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 38 de ani, din municipiul Satu Mare, în timp conducea un autoturism, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat într-un stâlp de iluminat public. Ulterior, acesta a acroșat trei autoturisme ce se aflau staționate în parcarea unei săli de sport.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat”

Distribuie: