Doi sătmăreni în prima echipă românească de paraski - la pregătire în Austria până la prima competiție de săptămâna viitoare

Doi sătmăreni în prima echipă românească de paraski - la pregătire în Austria până la prima competiție de săptămâna viitoare

Sătmăreanul Ionut Stancovici a deschis un nou drum în România, odată cu începuturile accesibilizării pârtiilor de schi din România, în urmă cu aproximativ 3 ani. De atunci comunitatea de persoane în scaun rulant care s-a bucurat de alunecări pe pârtie a crescut de la an la an, iar unii dintre ei au trecut la nivel de performanță, fiind chiar instructori pentru alte persoane cu dizabilități.

Doi dintre sătmărenii care au prins drag de paraski au ajuns să facă parte din prima echipă românească de paraski care participă la o competiție de profil. Adrian Cherecheș și Cioltea Bogdan sunt printre primii români care au urcat într-un scaun rulant adaptat pentru schi iar acum au ajuns să practice de performanță acest sport, urmând să participe la prima competiție de acest gen, în perioada 6-7 Decembrie.

Distribuie: