Au venit de 3000 euro și au cerut locuință socială de la Satu Mare - cererea a fost respinsă

Au venit de 3000 euro și au cerut locuință socială de la Satu Mare - cererea a fost respinsă

Caz de nesimțire și lipsa de respect față de cei în situații cu adevărat grele din partea unei familii de sătmăreni. Desi venitul familiei atinge 3000 de euro lunar, au solicitat o locuință socială de la Primăria Satu Mare. Consilierul local Diana Creț a analizat atent cererea și a descoperit veniturile familiei și a dus la anularea ei.

După această situația, consiliera USR a cerut modificarea condițiilor de acordare a locuințelor sociale.

"Locuințele sociale sunt pentru cei vulnerabili, nu pentru familii cu 15.000 lei venit lunar**

În calitate de consilier local, uneori fac parte din diferite comisii; rar, dar se mai întâmplă. De această dată am ajuns să verificăm noile dosare de alocare a locuințelor sociale.

Pentru că tratez cu maximă seriozitate mandatul de consilier local, m-am apucat să verific în cel mai mic detaliu ceea ce mi se cere să semnez și să votez.

Mare mi-a fost surprinderea când am fost pusă să votez acordarea unei locuințe sociale unei familii cu venit de 15.000 lei pe lună – adică 150.000.000 lei vechi sau aproximativ 3.000 de euro. Lucru cu care nu pot fi de acord!

Chiar dacă te încadrezi într-un criteriu tehnic, există o limită a lipsei de respect față de alții. Când ai un venit de 3.000 de euro în familie, nu vii să ceri locuință socială. Dacă, totuși, nu te descurci să îți o locuință de închiriat de pe OLX, sau să îți iei un credit pentru o locuință, te ajut eu, dar nu vii să soliciți locuințe destinate celor care o duc cu adevărat greu.

Partea bună este că am blocat acest caz înainte să se întâmple, iar locuința socială a ajuns la o mamă cu trei copii minori, care trebuie să se descurce cu un venit lunar mult mai mic.

Totodată, am solicitat Direcției de Asistență Socială Satu Mare ca în lista de criterii să fie introduse și câteva măsuri de bun-simț, cum ar fi: obligativitatea ca beneficiarii să își ducă minorii la școală, iar în situația în care sunt trimiși sau prinși la cerșit, să piardă locuința socială.

Mulțumesc domnului director pentru promptitudine și pentru deschiderea de a rezolva această chestiune de echitate!", transmite consiliera USR Diana Cret

Distribuie: