Ideea deschiderii circulației rutiere peste calea ferată, pe legătura dintre cele două cimitire de pe Drumul Botizului spre Calea Traian, nu este una nouă. Dimpotrivă, proiectul a fost discutat în repetate rânduri în ultimii ani, însă a fost abandonat după refuzurile succesive ale Ministerului Transporturilor, care nu și-a dat acordul pentru traversarea șinelor de cale ferată.
În 2026, subiectul revine din nou pe agenda publică. Discuția a fost purtată la Satu Mare, în cadrul unei întâlniri între primarul municipiului, Kereskényi Gábor, și ministrul Transporturilor de la acea vreme, Sorin Grindeanu, în 2025, acum aproape 1 an, dar până acum nu se cunoaște nimic despre un acord oficial al Ministerului Transporturilor, unde Sorin Grindeanu nu mai este ministru.
Cu această ocazie, edilul sătmărean și-a exprimat disponibilitatea de a suporta din bugetul local costurile amenajării unei treceri la nivel cu calea ferată, cu condiția esențială ca Ministerul Transporturilor să își dea acordul oficial pentru realizarea traversării.
Planul administrației locale este clar: deschiderea circulației rutiere între Drumul Botizului și Calea Traian, pe un singur sens, spre Calea Traian. O astfel de măsură ar avea un impact direct asupra traficului din zonă, contribuind la reducerea semnificativă a aglomerației din perimetrul Liceului Economic, în special la orele de vârf – dimineața și după-amiaza.
Rămâne însă întrebarea esențială: se va ține Ministerul Transporturilor de promisiune în 2026?
După ani de blocaje administrative și refuzuri, decizia finală așteptată de sătmăreni nu mai ține de bugete sau de voința autorității locale, ci de un aviz care poate schimba circulația într-o zonă-cheie a orașului.
Pentru municipiul Satu Mare, acest proiect nu este doar o soluție de trafic, ci un nou test privind colaborarea reală dintre administrația locală și Ministerul Transporturilor.
