Primarul Kereskenyi se declară nemulțumit de cum și-a făcut Florisal treaba la deszăpezire

Primarul Kereskenyi se declară nemulțumit de cum și-a făcut Florisal treaba la deszăpezire

Temperaturile cresc și zăpada a început să se topească astăzi, condițiile de drum pe străzile secundare și în cartiere devenind mai bun pentru șoferi, Din păcate în multe zone din oraș, în special pe străzile secundare, toată deszăpezirea a însemnat doar vremea de afara și mașinile care au trecut și au „rupt” zăpada sub cauciucuri, pentru că firma de deszăpezire nu a ajuns pe acolo nici la o săptămâna de la prima ninsoare.

Primarul Kereskenyi Gabor se arată nemulțumim de activitatea Florisal pe deszăpezire, după cum acesta a declarat într-o intervenție la City Radio.

„Satu Mare se confruntă cu cele mai abundente ninsori din ultimii 15 ani. Analizând activitatea firmei de deszăpezire, Florisal, nu mă pot declara mulțumit. Știm cu toții că aceasta nu are capacitatea de a acoperi întreg orașul, motiv pentru care anual le solicităm să prioritizeze podurile, arterele principale și străzile cu școli.
Am primit numeroase mesaje conform cărora cartierele au fost deservite mai puțin. Totuși, dacă suntem corecți, fiecare sătmărean trebuie să recunoască că în orice zi circulația s-a desfășurat în condiții de iarnă acceptabile: nu au existat străzi blocate, nici școli închise, iar transportul public a funcționat normal.
Trebuie să evidențiez ipocrizia unor politicieni PNL care au profitat din nou de o situație dificilă a orașului pentru a-și face campanie. Să reamintesc sătmărenilor că de 5 ani ne judecăm cu Florisal, care face tot posibilul pentru a împiedica intrarea în vigoare a noului contract. Acesta ar însemna utilaje noi, mai performante și mai numeroase.
Sătmărenii știu că nu-mi plac campaniile ieftine. Aș fi putut să ies și eu să mă fotografiez cu lopata în mână, ori amenințând cu amenzi. Prefer să mă concentrez pe lucruri practice: interesul nostru a fost ca orașul să funcționeze și să forțăm operatorul să lucreze cât mai mult și cât mai bine.”, afirmă edilul

Distribuie: