Sătmăreanul Mani Gyenes mai are de parcurs doar două etape pentru a mai puncta încă o competiție Dakar în palmares, una care nu a fost deloc ușoară și care, pe lângă solicitarea fizică, i-a adus sătmăreanului și o luptă psihologică cu sinele, aceea de a renunța sau a continua.
Mani se află în prezent pe poziția a patra la clasa sa, Original by Motul, o categorie fără asistență tehnică, la care piloții sunt nevoiți să facă singuri modificările și reparațiile la motociclete. Mani a condus clasamentul primul sfert al competiției, dar o accidentare urâtă l-a răstunat atât de pe motoretă cât și de pe podium. Sportivul a avut probleme cu vederea câteva etape și a fost gata să renunțe la restul cursei.
Cu două etape înainte de final, Mani se află la un pas de podium și de o nouă performanță impresionantă la Dakar, acesta fiind trecut deja în categoria legendelor acestei competiții.
