Sătmăreanul Mani Gyenes a ajuns acasă la Satu Mare și a avut parte de o primire grandioasă, la fel ca la toate revenirile sale de la Dakar.
Cei de la Autonet i-au pregătit o primire cu artificii de zi și tort, șampanie și multe aplauze din partea colegilor de muncă, în stilul unui mare campion, așa cum și este Mani, o legendă a celei mai dure competiții moto din lume.
Mani a revenit la Satu Mare cu medalia de finalist Dakar, fiind foarte aproape de podium anul acesta, ocupând locul 4 la categoria sa, fără asistenta tehnica. Accidentarea din etapa a treia, care a fost aproape să îl scoată din cursa, l-a făcut pe Mani sa abordeze restul etapelor mult mai temperat și într-un ritm mai lentă decât normalul, pentru a fi în siguranță în condițiile medicale pe care le avea iar asta l-a împiedicat să ocupe o poziție pe podium.
În ciuda acestor lucruri, acasă la Autonet, Mani Gyenes a fost primit cu multă apreciere și respect pentru efortul depus în cele două săptămâni, pentru că a fost și de această dată reprezentantul României, prezentand țară într-o manieră impecabilă.
