Domeniul Regal Săvârșin și-a deschis porțile, în acest weekend, pentru cea de-a patra ediție a festivalului „Suflet de România”, un eveniment dedicat tradițiilor populare și produselor locale. Ediția din acest an a fost cea mai amplă de până acum, reunind producători, meșteșugari și iubitori ai autenticului din întreaga țară.
Festivalul a fost organizat de compania Profi România, în parteneriat cu Fundația Colecția Regală și Primăria Comunei Săvârșin, județul Arad. Pe parcursul evenimentului, zeci de mii de persoane au vizitat standurile expozanților, unde au putut descoperi produse tradiționale și au asistat la demonstrații ale meșteșugarilor care duc mai departe meserii transmise din generație în generație.
Printre participanți s-a numărat și echipa Allu.ro, de la Tășnad, producători de alune, crema de alune și ciocolată cu alune, prezentă la eveniment pentru a-și promova activitatea și implicarea în dezvoltarea unui lanț integrat în domeniul agribusiness-ului.
Reprezentanții acesteia au subliniat importanța susținerii producătorilor locali și a consolidării parteneriatelor în acest sector.
Un moment deosebit al festivalului a fost întâlnirea cu Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, și Alteța Sa Regală Principele Radu, care și-au exprimat sprijinul pentru producția autohtonă. De asemenea, în cadrul evenimentului au avut loc discuții cu oficialități locale, județene și centrale privind strategiile necesare dezvoltării sectorului agricol și sprijinirii producătorilor locali.
Organizatorii au apreciat implicarea tuturor participanților și succesul ediției din acest an, care a confirmat încă o dată interesul crescut pentru tradițiile românești și produsele autentice.
