Elevii centrului SmartyKids din Tășnad au obținut rezultate deosebite la o competiție de aritmetică mentală, demonstrând încă o dată că munca, disciplina și pasiunea pot duce la performanțe remarcabile încă de la vârste fragede.
Cea mai importantă distincție, titlul de „Campionul Campionilor”, a fost câștigată de Albert Pascotescu, care s-a remarcat printr-o performanță excepțională.
De asemenea, mai mulți elevi au obținut titlul de campioni: David Oros, Luca Rășinar, David Ilieș, Teofana Coste, Giulia Cherecheș, Marina Remeș, Tudor Zdrincă, Idris Stewart și Viktoria Jusszel.
Pe podium s-au mai clasat Ayan Ciupe, care a obținut locul I, și Daria Ghițiu, clasată pe locul al II-lea.
Reprezentanții centrului au transmis felicitări tuturor participanților pentru rezultatele obținute, subliniind importanța perseverenței și a dorinței de a învăța în atingerea performanței.
