Zeci de medici și asistente, sute de analize și controale medicale gratuite - organizare exemplară la Negrești

Zeci de medici și asistente, sute de analize și controale medicale gratuite - organizare exemplară la Negrești

Campania medicală gratuită „Din grijă pentru tine”, desfășurată pe Stadionul din Negrești-Oaș, a debutat duminică cu o mobilizare impresionantă atât din partea personalului medical, cât și a oamenilor care au venit să beneficieze de consultații și investigații gratuite.

Câteva sute de persoane au trecut încă din prima zi pragul evenimentului, unde zeci de medici și asistente s-au implicat într-o organizare atent pusă la punct pentru ca pacienții să poată avea acces rapid la consultații și analize.

Pe parcursul zilei au fost realizate sute de investigații și consultații medicale, mulți dintre participanți profitând de ocazia rară de a beneficia gratuit de servicii medicale care, în mod normal, ar fi presupus costuri importante. Pentru o parte dintre ei, aceste controale probabil nu ar fi fost realizate altfel, din cauza costurilor sau a accesului dificil la specialiști.

Organizatorii anunță că încă mai sunt locuri disponibile pentru ziua de luni, 25 mai, la mai multe specialități, printre care alergologie, diabet, endocrinologie, recuperare medicală, ginecologie, nutriție, stomatologie, psihologie, audiologie, dar și mamografie sau ecografie mamară.

Campania are loc între orele 10:00 și 17:00, pe Stadionul Negrești-Oaș, iar programările se fac la numărul 0376 50 60 70 sau online, pe platforma dedicată proiectului.

Reprezentanții campaniei spun că scopul principal este facilitarea accesului populației la servicii medicale importante și încurajarea prevenției, mai ales în rândul persoanelor care ajung mai rar la controale de specialitate.

Distribuie: